Al Pacino: Azi e ziua cea mare! Fie ne consolidăm ca şi echipă, fie ne prăbuşim. Pas cu pas, joc după joc până suntem terminaţi. Suntem în iad. Domnilor, credeţi-mă. Şi putem să rămânem aici. Să fim bătuţi măr sau putem să luptăm pentru a găsi drumul spre lumină. Putem să ieşim din iad. Câte un pas… Ştiţi, când îmbătrâneşti unele lucruri îţi sunt luate. Aşa e viaţa. Dar îţi dai seama de asta numai când începi să pierzi aceste lucruri. Veţi afla şi voi, viaţa e un joc al paşilor. Ca şi fotbalul. Pentru că în ambele jocuri, viaţă sau fotbal, linia dintre corect şi greşeală este atât de subţire. Adică o jumătate de pas prea devreme sau prea târziu şi nu prea-ţi iese, o jumătate de secundă prea încet sau prea repede şi nu prea ajungi s-o prinzi. Paşii de care avem nevoie sunt peste tot în jurul nostru. În orice pauză a jocului, în fiecare minut, în fiecare secundă. Şi în această echipă luptăm pentru fiecare centimetru. Rupem în bucăţi pe noi şi pe oricine din jurul nostru pentru acel centimetru în plus. Apucăm cu ghearele pentru acel centimetru. Pentru că ştim că toţi acei centimetri adunaţi vor face diferenţa între câştigător şi pierzător. Între a trăi şi a muri. Pot să vă spun că în orice luptă cel care este pregătit să moară va câştiga acel centimetru. Şi ştiu că dacă e să mai am viaţă în vreun fel este pentru că sunt dispus să lupt şi să mor pentru acel centimetru. Pentru că asta înseamnă a trăi.
-
Comentarii recente
